ACASĂ DESPRE NOI PROIECTE IMPLICĂ-TE BLOG  

Influența disonanței emoționale asupra profesorilor

Joi, 25 februarie 2016

Disonanța emoţională este neconcordanţa dintre ceea ce simţim cu adevărat şi ceea ce arătăm celorlalţi. Studiul realizat a avut ca scop evaluarea relaţiei dintre munca emoţională, satisfacţia în muncă şi autodeterminarea cadrelor didactice. La cercetare au participat 227 profesori, 99 care lucrează cu elevi fără probleme de învăţare şi 128 care lucrează în şcolile speciale cu elevi cu CES (cerințe educative speciale).


Ce spun cercetătorii?


Disonanţa emoţională este o discrepanţă între emoţia simţită şi cea exprimată. Conceptul a fost propus de Hochschild în 1983 ca fiind analog disonanţei cognitive a lui Festinger din 1957. Această discrepanţă apare atunci când emoţiile afişate ale angajaţilor, ca parte a performanţei la locul de muncă, nu se potrivesc cu ceea ce ei simt cu adevărat.

Este mai probabil ca experimentarea disonanţei emoţionale în acţiunea de suprafaţă să producă stres, tensiune şi alienare atunci când disonanţa ameninţă conceptul de sine într-un fel sau altul. Când aceasta are implicaţii puţine pentru conceptul de sine, efectele negative asupra stării de bine nu sunt atât de mari (Pugh et al, 2010).

Multe studii asupra procesului de management al emoţiilor pornesc de la asumpţia că munca emoţională este asociată cu rezultate negative ale sănătăţii mintale (Erickson şi Ritter, 2001). De asemenea, Simpson şi Stroh (2004) au arătat că disonanţa emoţională crează sentimente de neautenticitate printre angajaţi, mai ales în rândul femeilor, deoarece afişarea emoţiilor nesimţite contrazice identitatea socială legată de comunicarea sinceră şi deschisă a stărilor emoţionale. Angajaţii conştientizează la nivel meta-cognitiv discrepanţa dintre emoţiile simţite şi cele exprimate şi sunt în dificultate din cauza acestui fapt.

Afişarea emoţiilor de suprafaţă este asociată cu epuizarea emoţională şi insatisfacţie deoarece perspectivele conceptului de sine asupra disonanţei emoţionale evidenţiază faptul că angajaţii care afişează emoţii de suprafaţă experimentează o lipsă de control asupra propriilor emoţii şi neautenticitate. Când există un conflict între valorile personale şi cerinţele locului de muncă, angajaţii simt că fac un compromis între munca pe care vor să o facă şi ceea ce trebuie să facă (Maslach şi Leiter, 2008).

Cercetători precum Grandey, Morris şi Feldman (apud Aslı, 2010) au arătat că munca emoţională corelează negativ cu satisfacţia la locul de muncă. Rutter şi Fielding (apud Aslı, 2010) au găsit o relaţie negativă între suprimarea sentimentelor reale şi satisfacţia la locul de muncă.

Având în vedere experienţa angajatului, Hochschild (apud Zaharia, 2011) consideră că dacă acesta este mai în vârstă şi are mai multe amintiri emoţionale, este mai capabil să îşi inducă o trăire afectivă necesară. În concordanţă cu acest aspect, Angajaţii cu mai puţină experienţă simt o incertitudine a rolului pe care îl ocupă şi astfel trăiesc mai puternic disonanţa emoţională şi efortul emoţional.

La ce rezultate și concluzii ne-a condus studiul realizat?


În lucrul cu elevii, cadrele didactice se confruntă adesea cu situaţii care solicită autocontrol şi exprimarea emoţiilor pozitive. Din cauza situaţiilor care cer controlul emoţional şi exprimarea emoţiilor considerate a fi potrivite şi nu a celor simţite cu adevărat, atât profesorii care lucrează cu elevi cu cerinţe educative speciale, cât şi cei care lucrează cu elevi din şcoala de masă, fără deficienţe de învăţare se confruntă cu un nivel mediu al muncii emoţionale solicitate de postul ocupat. Între cele două categorii de profesori din învăţământul preuniversitar nu au fost găsite diferenţe semnificative statistic.

În general, există diferenţe semnificative între ceea ce profesorii simt şi ceea ce arată. Sunt mai dese situaţiile în care afişează anumite emoţii pe care nu le simt în acel moment, decât situaţiile în care chiar şi le exprimă. Analizând nivelul disonanţei emoţionale şi fiecare dimensiune a acesteia, jocul de suprafaţă şi jocul profund, putem spune că ambele categorii de profesori afişează mai des emoţii pe care le consideră necesare, adică de suprafaţă, decât emoţii pe care le simt cu adevărat, joc profund. La nivelul jocului profund, profesorii care lucrează cu elevi cu CES arată mai rar ceea ce simt cu adevărat, decât cei din şcoala de masă. Totuşi, aceste diferenţe doar în cazul lotului studiat..

Satisfacţia angajatului în muncă variază în funcţie de nivelul muncii emoţionale. Majoritatea profesorilor participanţi care lucrează cu elevi cu CES se află în situaţia de ambivalenţă în muncă, într-un număr mare regăsindu-se şi cei care au satisfacţie în muncă. Comparând cele două grupuri de profesori, cu satisfacţie în muncă şi fără satisfacţie sau în situaţie de ambivalenţă, am observat că profesorii cu satisfacţie în muncă îşi exprimă mai des emoţiile, indiferent dacă sunt autentice sau nu, decât cei care simt insatisfacţie sau sunt în ambivalenţă.

Ambele grupuri se află în situaţia de disonanţă emoţională, diferenţa dintre emoţiile pe care le simt cu adevărat şi cele pe care le afişează fiind mai mare în cazul angajaţilor care au satisfacţie în muncă. Rezultatele arată că cu cât nivelul muncii emoţionale este mai mare, cu atât angajatul are mai multă satisfacţie în muncă, iar satisfacţia în muncă relaţionează cu jocul de suprafaţă al angajaţilor, cu emoţiile pe care aceștia le afişează, dar şi cu cele pe care le simt cu adevărat.

Pe lângă aceasta, rezultatele arată că există o relaţie pozitivă semnificativă între munca emoţională şi autodeterminare. Angajatul care desfăşoară activităţi ce presupun muncă emoţională sunt mai autodeterminaţi, integrând şi internalizând motivaţia extrinsecă, ajungând, astfel, să îşi regleze comportamentul pentru a se angaja autonom în muncă.

În privința genului, atât angajaţii de gen feminin, cât şi cei de gen masculin simt într-o măsură similară prezenţa muncii emoţionale în muncă. Profesorii de gen masculin exprimă mai des emoţii pe care nu le simt cu adevărat, în comparaţie cu cei de gen feminin care exprimă mai des emoţii autentice. Însă aceste diferenţe apar doar pentru lotul de participanţi la studiu.

Diferenţele din punct de vedere al experienţei în muncă sunt mici. Disonanţa emoţională este prezentă atât în cazul angajaţilor cu o vechime mai mică de 5 ani în muncă, cât şi în cazul angajaţilor cu o vechime mai mare de 6 ani. Însă, nivelul disonanţei emoţionale este mai ridicat în cazul profesorilor cu mai multă vechime în lucrul cu elevi cu deficienţe de învăţare.

Bibliografie


Aslı, Y. (2010). Emotional labor: dispositional antecedents and the role of affective events. Găsit la adresa https://etd.lib.metu.edu.tr/upload/12612507/index.pdf.
Erickson, R. J., & Ritter, C. (2001). Emotional labor, burnout, and inauthenticity: Does gender matter? Social Psychology Quarterly, 64, 146–163.
Maslach, C., & Leiter, M. P. (2008). Early predictors of job burnout and engagement. Journal of Applied Psychology, 93, 498–512.
Pugh, S. D., Groth, M., & Hennig-Thurau, T. (2010). Willing and Able to Fake Emotions: A Closer Examination of the Link Between Emotional Dissonance and Employee Well-Being. Journal of Applied Psychology. Advance online publication. doi: 10.1037/a0021395.
Simpson, P. A., & Stroh, L. K. (2004). Gender differences: Emotional expression and feelings of personal inauthenticity. Journal of Applied Psychology, 89, 715–721.
Zaharia, D.V. (2011). Managementul emoţiilor în organizaţii. Iaşi: Performantica.

Postat de Mirela Popescu